Home » Jurnal » 640 de franzele

640 de franzele

franzela

– Ăștia-s anii tinereții, Ancuțo, mamă, grăiam eu către mine, în vreme ce traversam strada spre refugiul tramvaielor de la intersecția Bd. Iuliu Maniu cu Vasile Milea, mușcând dintr-o franzelă de un leu și mirându-mă cum de mă dureau picioarele atât de puțin după patru ore neîntrerupte de ortostatism.

Ăștia-s anii tinereții tale, fată dragă. Ani care se scurg în vreme ce tu ondulezi fetișcanele, cucoanele și alte reprezentante ale sexului feminin, îndeletnicire pentru care primești un leu la fiecare șase minute. În seara asta, ai decis să transformi șase minute de stat în picioare într-o franzelă care ți-ar fi plăcut să fie moale și caldă, însă cum ai ieșit de la muncă pe la 21:30, evident că nu avea cum să fie altfel decât tare și rece. Dar e bună și așa. Mai iei o mușcătură zdravănă, mai arunci o privire spre semaforul care – aidoma unui arbore zgribulit într-o pădure hibernală – nu se mai îndură să înverzească odată, te mai gândești la jumătatea de cutie de smântână care te așteaptă în frigider și la cât de minunat se va îmbina cazeina din compoziția acesteia cu glutenul din franzelă, te mai…

Mai? Ce mai visezi acolo? Luna mai s-a dus de 17 zile. Acum e iunie. Acea lună a anului în care tinerețea miroase a flori târzii de tei și a durere de picioare.

E bine, e bine, e bine, îți tot spui ritualic și, pe alocuri, obsesiv-compulsiv. Ai doar 22 de ani, ce naiba. Dacă vei continua să faci asta și la 30, de abia atunci poți să începi să-ți pui problema ratării existențiale. Dar acum e cum nu se poate mai bine. Zece lei pe oră e boierie curată. Și nici nu te strofoci prea mult, în comparație cu alți promoteri care primesc câte șapte lei jumate și își lasă oasele lichefiate pe lângă raioane opt sau zece ceasuri pe zi. Pe șantier, o zi de muncă poate dura între opt și zece ore, iar muncitorii  se cocoață pe acoperișuri, cară poveri care, de multe ori, le depășesc propria greutate, îndură călduri infernale, leapădă zeci de litri de apă și sodiu – și toate astea pentru o amară răsplată  zilnică de 75 de lei. Iar tu?  Tu stai șaișpe ore pe săptămână cu un ondulator în mână, la răcorică și departe de toți agresorii naturali și ambientali, mai ai și o pauză de 30 de minute și iei și plată boierească. Ce Dumnezeu nu-ți convine, în atare condiții?

Cele șase minute, da… Cele șase minute pentru care primești un leu și care par șase veacuri – mai ales spre sfârșitul programului, când clientela e puțină și timpul pare închegat ca sângele unei persoane cu insuficiență respiratorie cronică ce face policitemie compensatorie. Un leu pe care obișnuiai să-l arunci în vânt cu o naturalețe instinctivă, să i-l arunci în chipiu unui acordeonist de la Unirii, să i-l strecori în paporniță sărmanei bătrâne de la metrou Grozăvești ori să-l convertești într-un covrig cu semințe de la una dintre numeroasele patiserii de pe strada Batiștei.

Un leu care e atât de greu de pus lângă alt leu și alt leu și alt leu.

Pe data de 16 a lunii următoare, vei colecta toți leii ăștia, cu care ți-ai fi putut cumpăra 640 de franzele. Îți dai seama câte guri ar fi putut hrăni atâtea pâinici minunate, fie calde și moi, fie reci și tari?! Îți dai seama câte pântece ai fi putut sătura cu truda picioarelor tale? Ai fi fost, probabil, trecută pe atâtea pomelnice pentru vii și pe atâtea acatiste încât nici c-ar mai fi încăput discuție să nu capeți un loc de cinste în ceruri după ce-ți vei fi dat obștescul sfârșit.

Dar cum nu ești Maica Tereza – cu toate că îți freamătă inima pentru durerea fiecărei ființe simțitoare în parte de pe acest pământ -, o să te ocupi în schimb ca vreo 300 din cele 640 de franzele să se metamorfozeze într-un pașaport, iar restul – într-o chitanță cu beneficiarul UMF „Carol Davila”, serviciul de cazare.

E bine, e bine, e bine. Măcar n-ai devenit un Raskolnikov, deși ar fi fost atât de ispititor și de lesnicios să o faci. Ai doar 22 de ani, nu te așteaptă opt ani de ocnă, ai trecut deja de patru ani de medicină, ești sănătoasă, mănânci ce-ți place la micul dejun, ai cafea din belșug și lecturi asemenea. Gândești cu mintea ta, alergi după visurile tale și trăiești pe propria-ți spinare, în ciuda curburilor nefiziologice care i-au fost imprimate de-a lungul timpului. Ești mai bogată decât crezi. Și când vei fi și mai bogată decât atât, poate că vor căpăta viață și cele 640 de franzele – singurele  care ar merita, de fapt, toată truda din lume.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s