Home » Jurnal » Wallis și Futuna…și Fortuna

Wallis și Futuna…și Fortuna

“I put seeds in the ground, I watch them grow, I water them and I EAT them.” Cam aşa sună fişa postului feisbucist de “Self pleasuring vegecultivator” a unui sârb găsit pe un grup de nomazi, cu înfățişare à la Robinson Crusoe şi care, prin cine ştie ce îmbârligătură a sorții, a poposit de ceva vreme în Varşovia; de acolo (nu din buricul târgului, ci din câte mi-am dat eu seama, cel mai probabil din vreun sat limitrof), conaționalul lui Djoković postează zeci – ba nu, sute – de poze cu roşii, castraveți şi alte vegetale din livada-i proprie. Pe lângă acestea se mai adaugă şi altele, cu diverse activități implicând prelucrarea minim tehnologizată a lemnului, asezonate cu instantanee stinghere înfățişându-l cum suflă într-un fel de bucium pe străzile oraşelor din mai multe țări. Cică grație acestui talent a putut să călătorească nomadic, cu minimum de resurse şi fără să-i treacă prin cap să recurgă vreodată la luxul de a-şi plăti acoperişul de deasupra capului. Dar toate astea par o vagă amintire, îngropată în umbra celor 456781 de poze dedicate preaslăvirii noului său hobby: cultura castraveților.

Întrebarea legitimă nu e ce o fi găsit ăla aşa de pasionant la meseria de cultivator după ce umblase în lumea largă şi gustase din atâtea experiențe, ci ce fac eu la 3 dimineața pe un grup de nomazi şi de ce-mi pierd vremea scriind banalitatea asta pe FB, când aş putea pur şi simplu să las aici un link mai grăitor către profilul împricinatului. Un potențial răspuns ar fi că există indivizi şi mai tembeli decât aceia care se apucă de legumicultură în detrimentul cutreierării nomadice a planetei, preferând să guste carnea zemoasă a castraveților în locul libertății depline (nu că i-ar întrece în nesăbuință pe ăia care se apucă de medicină în loc de legumicultură). Sau poate că pe lângă coenzima Q10, castravetele o conține şi seva libertății lui, mai ştii? De-aia cer ăştia o căruță de bani pe produsele bio, că e posibil să te pălească norocul să dai de o piatră filosofală personalizată îmbucând din ele la îndemnul Oliviei Steer.

Una peste alta, am conştientizat că am o nouă misiune: aceea de a-mi căuta şi eu castravetele când o începe să mijească de ziuă. Sau de a mi-l cultiva. Că morcovul implantat cronic undeva în partea dorsală nu s-a dovedit nicicând de mare folos.

Misiunea ar putea întrucâtva avea legătură cu descoperirea mea de ieri: aceea a unui psihiatru francez pe nume Régis Airault, autor al cărții intitulate Faire une pause dans sa vie, inspirată, printre altele, de experiența sa de autoexil în Mayotte – unul dintre departamentele de peste mări ale Franței din Oceanul Indian, în apropiere de Mozambic. Cu toate că fusesem fascinată încă din clasa a șasea de insulițele cât un vârf de ac care apăreau pe hartă tot sub culorile drapelului franțuzesc, mi-am dat seama că eu am ignorat complet din planurile mele de viitor faptul că Franța are sub tutela ei felurite teritorii situate pe toate continentele și scăldând toate oceanele planetei. Lucrezi la 8000 de km de Paris, însă vorbești tot franțuzește, iar salariul îți intră pe card tot în euro. Fascinant, nu-i așa? Și unde mai pui că nici nu-mi trecuse vreodată prin cap că există posibilitatea ca după ce dai ECN-ul (examenul de rezidențiat al francezilor), să optezi și pentru un post de intern în teritoriile astea unde-a înțărcat dracul copiii.

Hai că poate n-am chiar atâtea doage lipsă încât să mă duc încă din rezidențiat în Insulele Wallis și Futuna – care nu mai sunt la „doar” 8000 km depărtare de Paris, ci de două ori pe atât -, dar mai târziu, n-ar fi chiar de înlăturat o asemenea posibilitate. Poate că printre mersul la serviciu și înconjuratul insulițelor călare pe bicicletă, o să mă apuc și eu să cultiv castraveți sau alte specii cărora să le priască climatul tropical-maritim (habar n-aș avea să citez câteva exemple, fiindcă Wikipedia zice că fauna și flora n-au constituit obiectul unor inventare exhaustive). Sau poate că n-o să am nevoie de pretextul unui job medical, ci o să-mi sparg pur și simplu pușculița, vrând să-i Futuna futilității cotidiene, luându-mi un bilet dus către un D.O.M. oarecare, unde o să încep să trăiesc ca o nomadă, hrănindu-mă cu ce dă Dumnezeu și adăpostindu-mă à la belle étoile până ce o să-mi încropesc, după pricepere, o cocioabă pe picioroange.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s