Home » Fără categorie » Pe FB nu trebuia să caut un titlu

Pe FB nu trebuia să caut un titlu

Îmi place muzica bună și îmi plac hipstărelile precum tipii bărboși și videoclipurile cu câteva mii de vizualizări, însă mi-e teribil de lene să dau click pe link-uri de Youtube. Noroc cu Autoplay-ul, că altfel, urechile mele ar fi mucezit de mult în predictibilitatea și în patetismul playlist-ului din clasa a noua.

Se pare că nu-i chiar așa ușor să reziști toată ziua numai cu salată și cu fructe (nu punem la socoteală cerealele cu iaurt și tartinele cu unt și dulceață de la micul dejun); a trebuit să dau iama din nou la punga cu muesli și să rumeg bovinește, fix înainte de spălatul pe dinți pre-culcare, câțiva bulgări de grâu integral amestecat cu fulgi de cocos. Ah, și ce buni au fost. Am uitat, de fapt, să menționez că tot în cursul zilei de azi, am dat iama și la borcanul de opt sute de grame cu măsline verzi; am anihilat vreo zece surate văduvite de sâmburi și am sorbit cu nesaț din zeama lor sărată și cam stătută. A fost la fel de genială ca în prima zi de după desfacere a borcanului.

Mi-am dat seama că îmi susțin existența cu amintirea călătoriilor mele mai degrabă decât cu ceea ce trăiesc propriu-zis în timpul lor. Poate fiindcă pentru mine e al naibii de greu să-mi conjug verbele la timpul prezent. Dar de câtă măiestrie pot să dau dovadă la trecut…

Și scriu aici al doilea post pe ziua de azi în primul rând deoarece mi-am propus să scriu aici. Numai aici. Și fiindcă nu vreau să uit să scriu. Și fiindcă aici e cald și bine; și trebuie să fii un stalker dedicat și tenace de-al Ancuței ca să tastezi un link în browser (deși, dacă ai mai accesat blogul, probabil că nu-i nevoie decât de prima literă, un „h” amărât) și ca să dai click după aia pe continue reading (noroc că mi-e lene mie uneori, cum probabil îmi va fi și acuma, să introduc un link suplimentar). Pot să scriu aici vrute și nevrute; pot să înjur de mamă, de tată și de cei mai periferici muguri din arborele ginecologic; pot să ameninț că voi detona mâine o bombă la Casa Albă; pot să îmi ofer serviciile de satisfacere trupească pentru domni sau pot să anunț că voi da câte cincizeci de mii de euro fiecărui membru al comunității LGBT de pe Coasta de Azur – va conta la fel de puțin, căci nimeni nu se va obosi să ia cunoștință de existența acestor comunicate, fie ele pe bune ori pur și simplu plăsmuite.

Ca să nu mai zic că, pentru a accesa blogul Ancuței, trebuie, întâi și întâi, să-ți aduci aminte că Ancuța există. Căci nu vei mai avea ocazia să vezi niciunde legături către postările ei; și nici newsfeed-ul de pe feisbuc nu va mai binevoi să-ți îndese sub ochi tâmpeniile kilometrice pe care i le debiltează mintea, ori cântecele pe care le fredonează sub duș fără să fie câtuși de puțin stingherită că cineva ar putea s-o audă. Sunt prea jegoși ăștia de la etajul șapte ca să dea vreodată de ei în sala aia sordidă de dușuri; sau poate le-o fi pur și simplu lehamite să tot apese pe robinet la fiecare douăzeci de secunde ca să aibă un flux neîntrerupt de apă și de-aia s-or spăla în lighean sau în chiuvetă la ei prin camere. Cine știe. Cu atât mai bine pentru mine și pentru Chet Faker, care ne putem bucura de intimitatea cadrului curățării jegului și a fantazării sterile după bunul plac.

În încheiere, o poză fără legătură cu nimic, din Monaco. Fiindcă am uitat – și de data asta -să scriu  despre ceva frumos din viața mea.

20161022_173942

Rău o fi de Nole al meu să-și înece într-un loc ca ăsta amarul de a-i fi cedat supremația mondială lui Murray?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s