Home » Jurnal » Nisa, Nirvana și respirația unui străin

Nisa, Nirvana și respirația unui străin

Habar n-am de ce, însă adulmecatul cărții de hepato-gastroenterologie și chirurgie digestivă mi-a indus o madlenă, amintindu-mi de respirația tipului care a adormit lângă mine acum două săptămâni, în autobuzul de 5:30 dimineața spre Nisa. Nu știu care dintre noi alunecase spre lumea lui moș Ene întâi și întâi, dar pot să afirm cu mâna pe inimă că ăla a fost somnul cel mai bun de care am avut parte de când am venit în Franța. Adânc și ușor în același timp, simțindu-mi mușchii cum se transformă în piure cu lapte și unt, iar oasele – pulverizându-mi-se și împrăștiindu-se în amestecul culinar, ca sarea fină din pachetele albastre de la salina Cacica.

Era cald și bine, tipul necunoscut respira ritmic și călduț în vecinătatea carotidelor mele și-o liniște delicioasă și neașteptată mă prinse în strânsoarea ei euforică, din care mi-aș fi dorit să nu-mi mai dea drumul vreodată. Eram fericită, fără să nutresc nici cea mai mică urmă de dorință trupească față de vecinul meu de scaun și de somn. Dimpotrivă, mai degrabă aveam impresia că mă lăsasem pradă unei beautitudini frățești sau chiar maternale, ori unei drăgălășenii grețos de patetice dacă ar fi fost exteriorizată; dar, mai presus de toate, unei stări de siguranță și de pace pe care nu o vedeam înfăptuindu-se decât cu prețul unei călătorii până în Nirvana.

Iată că, în cazul ăsta rarissim și fericit,  numai o călătorie până în Nisa fusese de ajuns.

În apropiere de aeroportul Nice-Côte d’Azur, atât eu, cât și partenerul meu de scaun, ne trezirăm aproape instinctiv. El desfăcu un bidonaș din plastic și se adăpă cu câteva guri bune de ciocolată, care îi lăsară instantauneu niște dâre comice de mustăți pe chipul acela imberb, mult prea copilăros pentru gusturile mele. Eu dădui pe gât pe nerăsuflate butelcuța de cafea fără niciun strop de zahăr, după care îmi pusei căștile, începând să-i ascult pe Angus și pe Julia Stone – evident, cu melodia Big Jet Plane.  Amândoi ne lăsarăm apoi capetele să alunece în direcții opuse unul față de celălalt – eu, încercând să-mi ascund mustăceala de zâmbet, iar el – emanând miros de ciocolată din respirațiile care voiau, cine știe din ce motiv, să se îndepărteze de carotidele mele flămânde. Încă era cald, încă era bine.

20161022_084431

Aeroportul din Nisa, văzut de pe Promenade des Anglais.

După care autobuzul aproape că se goli la aeroport, iar el își luă papornița și îmi semnaliză diplomat că ar trebui să mă dau la o parte, fiindcă urma să coboare. Angus îmi făcea în continuare în căști aceeași promisiune sterilă – Gonna take you for a ride in a big jet plane -, iar mie-mi venea să-l opresc din drum pe fratele meu oniric și să-l întreb unde avea să zboare. Și dacă ar fi o cutezanță prea mare din partea mea să mă strecor în bagajul lui de cală, indiferent unde acesta ar fi fost debarasat – poate în Veneția, poate în Basel, poate în Oslo sau, mai știi, poate chiar în București – că tot sunt zboruri directe de la Nisa. Însă nu am făcut-o. Îl urmării cu privirea până se pierdu definitiv în clădirea terminalului, după care schimbai melodia. Chocolate and Cigarettes.

One of these days, I’ll grow old and I’ll grow brave. And I’ll go.

Am încercat să-mi dau seama de ce resimțisem atâta familiaritate și atâta confort în respirația străinului care dormise lângă mine, însă imaginația mea opinitită tot zăbovea asupra unui cadru bizar, care surprindea o inimă construită dintr-un șervețel de hârtie, zbătându-se frenetic în misiunea-i imposibilă de a se metamorfoza în avion. Paper aeroplane. Și nici măcar nu era un déjà-vu, ci dimpotrivă – un jamais-vu.

Am avut după aceea o zi lungă, grea și frumoasă; am mers pe poteca lui Nietzsche din Eze, am băut vin pe prispa unei case părăsite și am ajuns aproape de Monaco pe jos fără să-mi propun. Eram doar eu cu rucsacul meu și cu muzica din căști; străinul probabil aterizase demult pe un aeroport oarecare, iar dârele de ciocolată, cine poate ști, i s-or fi șters și ele de pe șanțurile nazolabiale sub atingerea rece a șuvoaielor de apă din baia din zona de tranzit.

 Respirația lui, însă,  era încă acolo; se contopise indescifrabil cu untul, cu laptele și cu sarea fină din piureul meu de oase și de mușchi și, printr-o eroare inexplicabilă de logistică, se nimeri să ajungă într-un container ferecat din sistemul meu limbic, pe care nu avea să-l mai părăsească niciodată de atunci.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s