Home » Jurnal » How to save a life. Your own.

How to save a life. Your own.

Aceeași discuție perimată și dătătoare de urticarie despre cum nu te poți numi doctor dacă nu salvezi vieți pe bandă rulantă; adică dacă nu umbli cu bisturiul prin creierul și inima omului, că doar astea-s organele cele mai importante, doctorii de mațe nefiind decât pleava încrengăturii hipocratice în care – de ce, dragă Doamne? – am intrat de bunăvoie și nesilită de nimeni.

Cum să înveți atâția ani doar ca să devii un banal birocrat, unul care plimbă hârtii între xeroxuri și faxuri și introduce stângaci formule în Excel? Cum să nu mai pui tu vreodată stetoscopul pe pieptul unui pacient și cum să nu-i răzui tu straturile succesive de jeg ca să poți să-i faci o incizie curățică? Ce-i aia, sănătate publică? Repetiția e mama învățăturii, nu contează că ai două mâini stângi și nu ești în stare nici măcar să pui electrozii calumea pe un pacient fără să-ți tremure chiloții pe tine. Ce contează că vrei să pui capul pe pernă liniștit, dacă la sfârșitul zilei, când faci bilanțul, n-o să poți să afirmi că azi ai fost Iisus Christos pentru a nu știu câta oară? Ce contează că, pe lângă faptul că e clar că nu ești croit pentru asta, li se pare o nimica toată să-ți ștergi cu buretele propria existență pentru a o (de)servi pe a celorlalți?

Pentru numele Dumnezeului care au pretenția să devii…gata.

Să ungem eczema cu pomadă, să ne luăm toiagul și să ne vedem de drum, cu o unică deviză permanent în minte.

Primum non nocere. Înainte de toate, să nu faci rău. Nici ție, nici altora. Mai ales nici ție. Nu aveai de unde să știi, erai dator să încerci și să vezi. Ai văzut cât ți-a trebuit. Medicina care lucrează cu individul nu e singura ușă care se oferă să ți se deschidă. Poți face orice, atâta vreme cât ești împăcat cu tine și cât fiecare zi nu e o repetiție iritantă a noilor și vechilor tale eșecuri. Poți face orice vrei atâta vreme cât nu trăiești în frică. Nu ăsta e genul de adrenalină și de senzații tari care-ți sunt trebuincioase ție. Ești slabă, dar suficient de puternică pentru a alege drumul pe care doar tu-l vezi ca fiind mai bun. Pentru că cel bun se află situat, cel mai probabil, pe o hartă în posesia căreia încă nu ai intrat. Drumul mai bun, poate, te va conduce și pe cel bun. Rămâi pe el și speră. Restul e zgomot de fundal.

Heh. Încă mi-e greu să pătrund cum am reușit să mă transform în cel mai bun și încurajator prieten al meu, având în vedere că în ultimii douăzeci și ceva de ani, am practicat cu conștiinciozitate arta autodistrugerii. Mi-ar fi plăcut să aud paragraful care începe cu Primum non nocere din gura altcuiva și să fie sincer, pentru că venind de la mine însămi, nu pot să mă prefac că nu e oarecum forțat. Dar asta e tot ce am. Iar mama va înțelege și se va consola cu faptul că n-a reușit să dea naștere, aidoma Fecioarei Maria, unui pui de Mesia. Poate va înțelege și va fi și ea fericită când puiul va fi fericit în banalitatea lui existențială, fără insomnii și procese de conștiință sau de malpraxis.

20161112_153610

Și ce dacă nu m-am născut ca să salvez vieți, ci să mă bucur cât mai mult de viață și de tot ce ea are de oferit, cu bune și cu rele? Și ce dacă nu mai pot să mă urăsc? Și ce dacă, pe lângă El, eu sunt unicul meu punct de sprijin? Eu sunt țărușii și eu sunt cortul. Eu sunt mortul și eu sunt tortul.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s