Home » Fără categorie » Chiți

Chiți

Într-o vară îndepărtată – atât de îndepărtată că silueta ei punctiformă aproape că s-a făcut una cu neantul uitării -, am dat peste o cărțulie subțire şi pricăjită în şopronul unei mătuşi băşinoase şi porcoase la gură, ce stătea într-un sat de pe lângă Dunăre. Paginile ei îngălbenite de vreme căpătaseră mirosul pieilor de oaie şi al snopilor de mărar puşi la uscat, în compania cărora încă îşi ducea veacul când s-a întâmplat să mă ciocnesc eu de ea. Am gătat-o de citit într-un ceas sau două, pesemne ca răgaz între telenovelele Pisica sălbatică şi Îmbrățişări pătimaşe, lăsând de izbelişte puzzle-ul cu Barbie şi omleta cu roşii din coşar – o bucătărie de vară cu pereți de răchită, de care atârnau tot soiul de afumături. În clipa aceea mi-am dat seama că pe lumea asta pot exista şi sentimente mai profunde şi mai mistuitoare decât iubirea platonică ce o nutream pentru personajul peruan Fernando de Alvear. 

Un car de ani mai târziu, o madlenă cu identitate incertă mi-aminteşte de cea dintâi istorioară din cărțulia găsită în şopronul mătuşii băşinoase – Singurul amic, de Al. Vlahuță. E despre un scriitor ratat şi cățelul lui, Chiți. Într-un fel sau altul, e ca şi când ar fi despre mine.

Nu romanele stufoase cu intrigă complicat țesută, nici piesele de teatru în patru acte sau sonetele lui Shakespeare sunt cele care au rămas şi-mi vor rămâne de-a pururi vii în spirit, ci istorioara asta simplă, de trei-patru pagini, dintr-o carte abandonată ce încă mai miroase a mărar uscat şi-a piei de oaie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s