Home » Jurnal » Vitamina C

Vitamina C

20170506_204754.jpg

A scrie, chiar și despre alții, e întotdeauna un act de introspecție. Cel care scrie are o identitate nici măcar duplicitară, aceasta fiind mai degrabă o îngemănare dintre Homo faber și Homo ludens – el meșterește, din joaca cu cuvintele, o bucată de sine, de fiecare dată revizuită și adăugită. Ne creăm pe noi înșine recreând lumea în care trăim, așa cum se vede prin cristalinul nostru mai mult sau mai puțin siluit de viciile de refracție, cel mai atroce dintre toate fiind realitatea.

A crea e vital. Dacă ai carență de vitamină C(reatoare), trupul și sufletul tău vor suporta  negreșit consecințele. Fără a neglija câtuși de puțin sursele externe de inspirație – enzima-cheie a creației -, vestea bună e că vitamina creatoare se sintetizează eminamente endogen. Adică în și prin noi înșine – asta chiar dacă-și dau concursul, cu sau fără voia lor, o serie de circumstanțe felurite care vor dirija procesu-i de sinteză spre o cale sau alta. A crea e vital în primul rând pentru că a crea înseamnă a fi liber – să-ți alegi condeiul, dimensiunea și forma literelor, precum și înșiruirea lor în cuvintele iar apoi în frazele care vor prinde grai viu. Să alegi cât de stufoasă e pensula, cât de sus sau jos e poziționat șevaletul și cât de înalți vor fi munții de culori ce vor răsări pe întinsul de stepă al acestuia.  Să-ți alegi corzile chitarei și dacă să ataci ultra-cunoscutul și mega-interpretatul Nothing else matters de la Metallica, sau șlagărul lacrimogen You’re beautiful, al britanicului prea imberb pentru vârsta lui James Blunt. Să-ți alegi traseul, poteca și bocancii, partenerul de drum și felia de cer sub care vei înnopta. Și să te cufunzi pe tărâmul lui Moș Ene în pace și în tihnă, fără grija că ziua de mâine va fi o nouă încercare sisifică de-ați săpa cu dinții scăparea din temniță.

A crea înseamnă a-ți lua destinul în propriile mâini și a-i da forma care te reprezintă; a avea puterea de a te descotorosi de preconcepții, de părerile nesolicitate ale altora, de fricile lor, cât mai ales de ale tale, de a-ți lua traista-n băț și de-a păși pe conturul hărții trasate de tine însuți. A crea înseamnă a descoperi, la fiecare pas, o părticică de necreat ce poate împrumuta orice înfățișare scoasă de la naftalină din cufărul imaginarului.

A crea înseamnă a surprinde și a te lăsa surprins. A-ți proiecta, din fiece răsărit, fotoni scânteietori pe cerul nopții îndepărtate. A zări, în fiece apus, silueta  timidă și intangibilă a începutului. A te lăsa purtat de beția valurilor mării și a plămădi, din necunoscutul îmbrățișării ei, un culcuș primitor și confortabil.

A crea înseamnă a zburda pe plajă în fundul gol, în deplină seninătate și impudoare primordială, ca un copil zglobiu de câțiva anișori ce-abia a început să pipăie lumea și să urle pițigăiat că „este!”.

A crea înseamnă a fi tu însuți.

A fi tu însuți înseamnă a fi liber.

A fi liber înseamnă a trăi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s