Home » Jurnal » Așa-i românul…

Așa-i românul…

20170610_193928.jpgSpre deosebire de alți pământeni, românul n-a fost scăpat în grămada de băligar când era mic și nici nu i se ivește, decât din an în paște, șansa de a se cocoța în vârful unui tsunami de circumstanțe favorabile și/sau de energii mobilizatoare (firește, cu o excepție majoră – dacă e politician ori beizadea). Românul cinstit, de regulă, trebuie să tragă la jug ca boii din tabloul lui Grigorescu și să-și dea strădania să facă operă de artă din sudoarea frunții. Unora, precum Simona Halep, le mai și iese această năstrușnică și improbabilă metamorfoză. Românul de rând, ca și românul de geniu (intelectual, sportiv, etc.), e condiționat – genetic, geopolitic, psihologic, karmic sau dracu mai știe cum – să plătească cu broboane de sânge fiecare picătură de victorie suptă din cupa cu ambrozie a omenirii. Ești român? Atunci e imperativ necesar să te lași gâdilat de atingerea gingașă a furcilor caudine înainte de a lăsa un crater vizibil în istoria universală,  susceptibil de a trezi admirația generaților ce vor veni.

Ai descoperit insulina și ai un nume de familie ce se termină în sufixul -escu? Problemă! Ia pune mătăluță mâna și ocupă-ți vremea cu agonisitul gologanilor, în vederea investiției într-un rodenticid de calitate, ca să nu-ți mai mănânce șobolanii pergamentele cu rezultatele experimentelor și să nu-ți mai bea lișițele eprubetele cu permanganat de potasiu (care lișițe, care permanganat?!). Între timp, noi, canadienii – că suntem mai tari și nu atragem atâția șobolani în bibliotecile noastre fiindcă nu ne omorâm după citit mai abitir ca voi -, o să ne expediem pergamentul intact în Suedia și-o să tragem o dușcă zdravănă din cupa cu ambrozie victoriană a omenirii când vom fi onorați cu premiul Nobel pentru descoperirile făcute de matale în podul năpădit de mucegaiuri și de alte arătări al Facultății de Medicină Carol Davila.

Te cheamă Simona Halep și-ai tras ca un măgar în pantă ca să-ți aduci reverul ăla în slice la un nivel demn de invidiat de către somitățile tenisului din toate timpurile? Ești favorită la câștigarea primului titlu de Grand Slam și la obținerea locului unu mondial în tenisul feminin? Nu-i nimic! Zeii tenisului penisului se vor îndeletnici pe dată să te procopsească cu cea mai improbabilă dintre piedici: o adversară de care n-a auzit nici mutul, nici pământul, dar care vine dintr-un spațiu ex-sovietic unde s-a nimerit, ca să vezi, să se inventeze molecula-minune de mildronat – șopârlița vigilent ascunsă în geanta Nike a Mariei Sharapova mai bine de un deceniu și fără de care – cine poate ști, semnul de întrebare nu va dispărea niciodată – rusoaica naturalizată în SUA pasămite n-ar mai fi izbutit să se agațe de cinci în ori în viață de cupa cu ambrozia victoriei supreme. E o coincidență interesantă, nu sunt adepta teoriei constipației, dar nu pot să nu remarc că Ostapenko, care nu mai câștigase în viața ei un meci în Paris, a reușit de data asta să adune în toate meciurile de până în finală mai multe lovituri câștigătoare decât orice alt jucător de tenis masculin cu parcurs similar! Mai multe decât Andy Murray, mai multe decât Stan Wawrinka, mai multe decât Rafael Nadal, mai multe decât Dominic Thiem! Karma, hazardul, argintul viu sau cine știe ce poțiune cu efect de economisire a oxigenului din creier, i-a pus în față Simonei un zid din care, deși se întâmpla să mai zboare cărămizi la un contact mai zdravăn cu racheta adversă,  acestea umpleau la loc cât ai zice „pește” găurile lăsate de destrămările neinspirate anterioare. Să privești spectacolul ăsta care sfida orice regulă a tenisului a fost de-a dreptul halucinant. Să asiști și la confirmarea deznodământului, amar ca o pastilă concentrată de pelin, a fost sfâșietor. Așa e-n tenis penis. Acum te ridici, iar la cel mai subtil chix psihologic sau fiziologic, acum te cobori.

Între timp, românul n-are ce să facă decât să îi urmeze îndemnul dublei finaliste de la Roland Garros – măreața, dar insuficient inspirata și nenorocoasa Simona Halep: „let’s keep working, let’s keep believing.” Din 2014 încoace, de când i-am văzut prima finală pe Philippe Chatrier în compania dopatei care a primit ce merita mult prea târziu și fără mare efect, sunt la curent cu rezultatele fiecărui meci pe care-l dispută, la orice turneu, cât de mic ar fi el, și o susțin tot timpul, deși n-am tăria necesară de a crede în prima ei șansă în 100% din cazuri. Azi am crezut, dar cu oarecare strângere de inimă, înspăimântată de statisticile robotice ale letonei care-a apărut de nicăieri ca să cucerească totul. Lacomă și însetată, a dat cupa cu ambrozie peste cap, iar Simonei Halep și nouă ne-a lăsat-o pe cea cu pelin.  O să ne mai înfruptăm cu o dușcă zdravănă de alcaloizi, ca să avem de ce să ne înecăm amarul în amarul alcoolului și-al consolării că n-ai ce face, dom’le — românului i se pun bețe-n roate, noduri în papură și bombe-n rachetă. Când nu se bate singur (în cele mai multe dintre cazuri), îl bat alții și tot așa. Hagi, Nadia, Năstase și stafiile lui Brâncuși, Eminescu și compania ne privesc compătimitor din loja Simonei de la Roland Garros, părând să ne transmită același mesaj ca cea pe care am fi vrut-o azi campioană – Let’s keep working. Let’s keep believing.

Dar de unde atâta muncă și atâta crezare când românii suferă, în marea lor majoritate, de lenevită cronică și de boala lui Toma necredinciosul?

Iar persoanele de față, de data asta, nu se exclud.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s