Home » Jurnal » Deşertăciunea deşertăciunilor

Deşertăciunea deşertăciunilor

Totul e deşertăciune.

La ce-ți folosesc o sută de ani de şcoală când mori de foame cu conserva de fasole lângă tine, fiindcă nu eşti în stare să foloseşti desfăcătorul de conserve nici măcar după ce te uiți la tutoriale pe youtube?

La ce bun să cunoşti masa moleculară a trinitrotoluenului, dacă tu însuți eşti o explozie ambulantă, care dărâmă tot ce-ntâlneşte în cale, care varsă cafea pe canapea, care e incapabilă să încuie o uşă după trei săptămâni de exercițiu, care încă nu ştie în ce direcție îi e camera pe culoar?

La ce bun să sari pârleazul peste ocean şi să laşi totul în urmă într-o ceață mai groasă ca cea care-nvăluie dimineața Golful San Francisco, de vreme ce tot ce izbuteşti să îți demonstrezi prin tot ce faci aici – de la cele mai banale acte cotidiene, până la sarcini profesionale şi de alte natură – e că aparții, fără drept de apel, categoriei nefericite a acccidentelor umblătoare?

Şi misiunea cea mai grea e să-i convingi pe ceilalți că nu au dreptate când încearcă să vadă ceva fără cusur în tine. 

Te numesc perfecționist, exagerat de critic, poate chiar complexat, iar majoritatea psihologilor posibil să le şi dea dreptate.

Dar realitatea pe care tu o porți în cârcă e singura care contează, fiindcă e singura care-şi lasă amprentele pe suprafața oglinzii în care-ți priveşti sinele. Te cocoşează greutatea şorțului ei de plumb, cu care se protejează de razele de îngăduință şi de iubire ce i-ar putea şubrezi punțile de negare şi abnegare. Îți îndoaie şira spinării şi simțurile, îți împleticeşte paşii, te face să te-mpiedici şi să-mprăştii pe podea toată râvna cu care ai trudit ca să clădeşti ceva din nimic. Te anihilează. Te aruncă-ntr-un gol pe care te sileşti să-l umpli cu mâncare, procrastinare şi călătorii. Dar golul le înghite hulpav pe toate fără să se sature nicicând, cerându-şi perpetuu tributul de substanță. Golul ține morțiş să nu uiți că există şi că existența lui şi a ta nu pot coincide decât în prezența angoasei, deşertăciunii, torturii flambante.

Iar apogeul penitenței constă în faptul că eşti lucid, atât de lucid încât realitatea asta ca o incizie în carne vie te-ar face să te urci pe pereți de durere dacă n-ai avea un căluş în gură – teama de a descoperi că, prin cine ştie ce malformație a universului, cei care văd în tine o fărâmă de ceva bun ar putea avea dreptate.

Totul e deşertăciune.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s