Home » Jurnal » Iarbă şi nisip

Iarbă şi nisip

20170717_102335În oraşul ăsta, iarba e o apariție rară. Nu o găseşti decât în curți, dar nici acolo nu creşte de nebună, cum vrea ea, ci prin intervenție umană. Pretutindeni, se destrăbălează întinderi nesfârşite de nisip şi asfalt, iar pe o porțiune de treizeci şi ceva de străzi, cât ține Boardwalk-ul, se află o îngemănare liniară de scânduri unde nu ai voie să te plimbi cu bicicleta decât între 2 şi 11 AM. Pe teritoriul scândurilor ăstora se află South Atlantic Avenue, unde locuiesc şi eu, care după nu ştiu câte străzi devine North Atlantic Avenue. South (iar mai apoi North) Atlantic Avenue e paralel cu trei alte bulevarde: Baltimore Avenue, Philadelphia Avenue (care, după strada 33, se continuă cu Coastal Highway) şi cu St. Louis Avenue. Mi se pare că mai e şi un al patrulea bulevard paralel cu ele, dar pe ăsta n-am fost niciodată. De o parte şi de alta a mănunchiului de bulevarde se răsfiră străzile, vreo sută cincizeci şi ceva la număr, astfel încât arhitectura oraşului seamănă cu cea a unui pieptene de păduchi cu două rânduri de dinți. Păduchii sunt, fireşte, furnicarele de studenți est-europeni care se grăbesc să prindă micul dejun gratuit de la biserica baptistă, ori de turişti care aleargă după un unghi mai bun al bătăii soarelui, după papucul cu puf evaporat în văzduh după o amețeală de şase dolari în rollercoasterul de la Trimper’s, ori după un coş de gunoi unde să borască funnel cake-ul devorat cu prea multă poftă la micul dejun. Localnicii sunt, bineînțeles, cantitate neglijabilă – vreo şapte mii, pe lângă cei circa trei sute de mii de outsideri aflați pe teritoriul oraşului pe timp de vară – iar ei ştiu asta şi-şi asumă identitatea fără ifose sau obiecții. Nu de alta, dar majoritatea dintre ei trăiesc tot restul anului de pe spinarea păduchilor migratori, aşa că nu au ce face decât să se conformeze.

Nu e iarbă, nu sunt biblioteci, nu sunt librării. Toate astea sunt înlocuite de hoteluri nenumărate, restaurante, baruri, pizzerii, magazine de suveniruri, tricouri şi hanorace, gherete cu felurite răcoritoare supraîndulcite, gogoşi şi înghețate. E un singur muzeu, cu specific marin, şi, de altfel, prea puțin pasionant. Oamenii nu vin aici să se cultive, ci să se bronzeze. Rufele nu se întind pe sârmă, prihănind perfecțiunea verandei americane cu scaune de plastic şi podea din aceleaşi ubicue şipci de lemn lăcuit, ci se spală şi se usucă la spălătorie, în schimbul unei taxe de cinci dolari.  Engleza e stâlcită la orice pas, încât ai impresia că te tâmpeşti şi tu pe măsură ce te imersezi în amalgamul ăsta de accente, de dezacorduri, de timpuri folosite de-amboulea, de imprimeuri culturale transatlantice. Cafeaua e slabă, pâinea e dulce, maioneza e sărată, roşiile au gust de cauciuc acru.

Şi, mai presus de toate, nu există iarbă. Decât câte-un smoc, pe ici, pe colo, de la strada 25 încoace, unde se sfârşeşte cârnatul de scânduri şi începe Coastal Highway.
Iar viața, dacă e să mă întrebi pe mine, are gust de ratare.

Şi viața mea nu mai e viața mea dacă e văduvită de iarbă, de anticariate, de cafea tare, de sârme unde pot să-mi întind rufele, de roşii cherry cu gust de soare sicilian. Şi de multe altele.

Mi-am donat viața, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, pentru o vară întreagă. Cea care ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă dintre toate. Cea mai stelară. Cea mai plină de zâmbete, de iarbă şi de bere, dar hei, berea nu se găseşte decât la liquor store şi e scumpă oricum. În loc de iarbă, am primit asfalt şi nisip. Dacă vine uraganul, dracul ne-a luat pe toți. Fundațiile caselor sunt clădite pe nisip. Rollercoasterul de la Trimper’s e înfipt în nisip. Copacii – hei, dar nici din ăştia nu prea am văzut! – sunt înrădăcinați în nisip. Nisipul ți se lipeşte de tălpi, de cornee şi de suflet, îți intră în gură şi pe sub piele şi-ți substituie materia cenuşie din creier. Oceanul e de-a pururi rece, în ciuda arşiței subtropicale din timpul zilei. Iar soarele nu se scufundă niciodată în el, ci alunecă uşor în spatele hotelurilor şi-al clădirii Departamentului de Incendii, dincolo de care, la 3073 de mile depărtare, încă țopăie în faptul zilei o Californie pe care mă voi urî şi-n sicriu că nu am avut curajul să o aleg.

Nădăjduiesc că voi ajunge, totuşi, şi acolo. Cândva şi cumva. Şi că Pacificul nu va fi aşa de rece, nisipul nu va fi aşa de lipicios, cafeaua nu va fi aşa de chioară, iar iarba se va găsi şi-altundeva decât între foițele țigărilor. I’d be safe and warm if I was in L.A.

Între timp, în unica mea zi liberă, stau închisă în casă, mă bronzez sub adierea aerului condiționat şi citesc – spre ruşinea mea, abia acum – Herta Müller – The Hunger Angel. Are acolo un capitolaş intitulat On the yellow sand, despre nisipul pe care personajul Leo îl căra în lagărul rusesc unde fusese deportat la finele celui de-al doilea război mondial. Şi asta m-a făcut să mă gândesc într-o manieră similară la nisipul din Ocean City, pe care nu-l cari tu, ci te cară el pe tine. Şi la lagărele unde ne deportăm prin voință proprie, căci exilul benevol e, poate, mai crunt decât cel forțat. Şi la cum foamea de libertate te aruncă, în sadismul şi-n voracitatea ei, în întunericul temniței, unde e arşiță subtropicală şi ai nisip  şi sare şi-n păr şi-n măruntaie.

Vom fi liberi cândva?

Nu ştim. Încercăm. Erodăm zidurile temniței cu dinții. Suportăm lanțurile, închipuindu-ni-le drept un incubator pentru aripi, şi visăm la suprafață cu cât ne împotmolim mai abitir în abis. Dar trebuie s-o facem şi pe-asta. Să coborâm în infern pentru a ne (re)găsi şi izbăvi. E singurul drum ce duce către paradis; orice scurtătură semnifică o nouă împotmolire. Care paradis? Cel pe care-l putem plămădi cu mâinile noastre. Căci drumul către paradisul universal, cum şi unde o fi el, nu încape dubiu că e mult mai accidentat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s